Primarul Florin Birta a susținut luni, 18 noiembrie, o conferință de presă în teren, prezentând stadiul lucrărilor la două proiecte esențiale pentru infrastructura medicală din Oradea: parcarea supraetajată și ambulatoriul Spitalului Județean. Ambele obiective sunt într-un stadiu avansat de execuție, fiind pe cale să fie finalizate în termenul stabilit, respectiv primăvara anului 2025.
Noua parcare supraetajată de pe strada Gheorghe Doja este o investiție realizată integral din bugetul local al Municipiului Oradea, cu o valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Aceasta va avea cinci niveluri (S+P+2E+T) și o capacitate de 516 locuri, dintre care 21 sunt dedicate persoanelor cu dizabilități, iar 10 vor fi dotate cu stații de încărcare pentru vehicule electrice sau hibride.
„În toamna anului 2023 am prezentat începerea lucrărilor la aceste obiective, cu termen de finalizare de 18 luni. Lucrările la parcare sunt la un stadiu de execuție de peste 70%. După cum vedeți, structura este finalizată integral, iar în perioada următoare ne concentrăm pe lucrările de instalații interioare, finisaje și construcția pasarelei de legătură. Sunt convins că, din primăvară, această parcare, cu cele peste 500 de locuri disponibile, va rezolva toate problemele de parcare din zonă,” a declarat primarul Florin Birta.
Proiectul ambulatoriului integrat, realizat cu o valoare totală de 9 milioane de euro fără TVA, este cofinanțat din fonduri europene și bugetul local. Noua clădire de pe strada Gheorghe Doja nr. 65 are o suprafață utila de 5.491 mp, cu o amprentă la sol de 1.142 mp și va fi legată de Spitalul Județean printr-un pasaj pietonal situat la etajul 3. Regimul de înălțime al clădirii este D+P +3 E.
Clădirea este concepută pentru a răspunde tuturor nevoilor unui ambulatoriu modern:
- La demisol, vor fi amenajate birouri pentru internări și externări, o zonă de foaier, vestiare pentru pacienți și cadre medicale, cabinete de consultații și un acces separat pentru bolile infecțioase și pneumologie; La parter și etajul 1, se va afla zona de policlinică-ambulatoriu, cu cabinete medicale și legături directe către corpul existent al spitalului;
- La etajul 2, se vor desfășura activitățile administrative; La etajul 3, va funcționa o nouă secție ATI (22 saloane/paturi), conectată la restul spitalului exclusiv prin pasarela propusă.
„Ambulatoriul integrat va face posibilă relocarea tuturor cabinetelor medicale care sunt în prezent amplasate lângă magazinul Crișul, precum și a zonei administrative a spitalului. Este o investiție esențială pentru îmbunătățirea serviciilor medicale, oferind acces mai facil și condiții moderne pentru pacienți și cadrele medicale,” a explicat primarul Florin Birta.
Stadiul lucrărilor la ambulatoriu a ajuns la 65%.