Cadru didactic al Facultății de Arte a Universității din Oradea, conf. univ. dr. Titiana Marcu, artist iconar consacrat, expune alături de Andrea Kovács, la Hellenic French Art Gallery din Atena, în perioada 24–26 octombrie 2025.

Expoziția „Icoana – Credință și Cugetare” invită publicul elen la un moment de reflecție și meditație asupra vieții spirituale, propunând o incursiune în universul sacru al picturii bizantine. Cele două artiste prezintă aproximativ 30 de icoane pe lemn, lucrate în tehnică tradițională, cu respectarea autenticității liniei bizantine și a simbolismului teologic al culorilor.
Lucrările surprind momente definitorii din Istoria Mântuirii: Buna Vestire, Închinarea Magilor, Spălarea Picioarelor, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea Domnului. Un loc aparte îl ocupă icoanele Maicii Domnului, reprezentată în multiple ipostaze – Hodighitria (Povățuitoarea), Glykophilousa (Dulce Iubitoare) și Acoperământul Maicii Domnului. De asemenea, expoziția include reprezentări ale lui Iisus Hristos Pantocrator, ale Sfintei Treimi, precum și icoane dedicate Arhanghelilor Mihail și Gavriil, Sfântului Nicolae, Sfântului Apostol Andrei și Sfântului Dimitrie.
„Este o expoziție care, în aceste vremuri complicate, ne cheamă la regăsirea echilibrului sufletesc, atât de râvnit. Cred că o simplă reprezentare iconografică poate trezi în mintea credinciosului o întreagă teologie. Icoana este asemeni unei ferestre deschise spre lumea spirituală, iar credincioșii, contemplând-o, înalță rugăciuni spre Tatăl Ceresc, Maica Domnului și toți sfinții”, afirmă artista Titiana Marcu.
Din punct de vedere cromatic, autoarele folosesc culori pure și simbolice, specifice tradiției bizantine: albastrul – simbol al divinității și purității; roșul – amintind de jertfa Mântuitorului; albul – expresie a smereniei și a eternității; iar auriul – evocând Slava lui Dumnezeu și lumea cerească.
Evenimentul este organizat de Departamentul Arte Vizuale al Facultății de Arte din cadrul Universității din Oradea, în colaborare cu Asociația Culturală Româno-Elenă „Artă și Cultură” din Atena. În deschiderea expoziției va lua cuvântul Mariana Bargan, președintele Asociației.