Maestrul Eugen Țugulea, care a jucat peste 140 de roluri pe scena Teatrului din Oradea, împlineşte 91 de ani. Video

Maestrul Eugen Țugulea împlineşte pe 10 aprilie 91 de ani. 67 dintre ei i-a petrecut pe scenă, locul de unde încă se adresează publicului spicuind versuri din antologia lirică românească și universală.

Eugen Țugulea a jucat pe parcursul carierei sale de actor dramatic peste 140 de roluri, toate pe scena Teatrului din Oradea, la conducerea căruia s-a și aflat timp de aproape 14 ani, cu două mandate de director, între anii 1960-1968, 1972-1977. Ca actor a debutat imediat după absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, cu rolul Popescu în O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, în anul 1955, an în care s-a înființat secția română a Teatrului de Stat Oradea. Pentru activitatea sa dramatică și lirică a fost răsplătit în cadrul Galei Premiilor UNITER cu Premiului special pentru o viață dedicată teatrului și poeziei în anul 2016.

A fost profesor de actorie la Școala Populară de Artă din Oradea și profesor de expresivitatea vorbirii scenice la Secția de Actorie a Facultății de Muzică din Oradea, iar după 1990 a contribuit, cu dedicare și mândrie, la înființarea trupei de teatru școlar la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (Ungaria). Este și autorul unei cărți cu caracter autobiografic Unele mărturisiri (ale lui Chiț-Chiț-Roade-Tot) despre sine, despre alții și… altele.

Deși a ieșit de mulți ani la pensie, Eugen Țugulea susține încă recitaluri de poezie, reușind fie să trezească, fie să întrețină în rândul spectatorilor dragostea pentru universul liric creator de emoție și reverie.

Distribuie informația
Alte știri