Moșul cel bun, cu desaga în spinare, a poposit și în acest an la centrele de zi orădene, unde îl așteptau deja copiii nerăbdători. Și pentru că aceste zile de sărbătoare sunt încărcate de gânduri frumoase, Moș Crăciun a venit însoțit de trupa de teatru Compania Trend’Art Oradea “Comoara cu povești”, care, de mai bine de 7 ani, le oferă gratuit copiilor un spectacol de teatru plin de magie.
Lupta dintre viteazul Peter Pan și Căpitanul Hook i-a menținut captivați pe copiii din cele două centre de zi, amintindu-le de binele pe care ei trebuie să îl facă oriunde se află. Prin cântece vesele și dansuri, micuții l-au așteptat cu nerăbdare pe Moș Crăciun cel bun! Dar el nu a fost singur, ci însoțit de spiriduși la fel de darnici – colegi din cadrul Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea, dar și din alte direcții ale Primăriei și colaboratorii noștri loiali, BRD – Groupe Societe Generale.
Citind „lista Moșului”, el a chemat fiecare copil pentru a-i oferi un cadou surpriză. Vizibil emoționați, aceștia l-au răsplătit cu colinde și cu urări de bine! Copiii și-au făcut o promisiune de care se vor ține cu seriozitate: aceea că vor fi silitori și buni ascultători față de cei care le doresc binele în viața de zi cu zi.
”Ne bucurăm că și în acest an orădenii dau dovadă de solidaritate, îndreptându-se spre cei care au nevoie de ajutor. Mulțumim Companiei teatrale Trend’Art Oradea „Comoara cu povești” pentru minunata piesă de teatru cu păpuși, colegilor noștri din cadrul Primăriei Oradea, care ne-au ajutat să aducem un strop de fericire în viața celor de lângă noi dar și BRD – Groupe Societe Generale care de ani de zile fac posibil ca acest eveniment să aibă loc.”, a declarat directorul DASO, Anca Grama.
Vă dorim Sărbători liniștite și binecuvântate, urmate de ani buni și fericiți!