În după-amiaza zilei de duminică, 05 octombrie a.c., specialiștii pirotehnicieni ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au fost mobilizați în localitatea Roit, comuna Sânnicolau Român, unde au desfășurat o misiune de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată.
Ajunși la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii pirotehnicieni au identificat o bombă aruncător de calibru 82 milimetri, în stare de funcționare, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniția a fost descoperită de un cetățean în timpul efectuării unor lucrări de curățare a unui teren situat în apropierea stației de autobuz din localitate.
În urma cercetării specifice a zonei, echipajul pirotehnic a mai descoperit o bombă de calibru 82 milimetri, cinci bombe de calibru 60 milimetri și un element de muniție.
Cele șapte bombe și elementul de muniție au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de siguranță, urmând a fi distruse ulterior, prin explozie controlată.
În scopul prevenirii unor evenimente ce se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi de vieți omenești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor recomandă persoanelor care descoperă muniții neexplodate, să nu le atingă, iar când execută diferite activități și depistează muniții, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă și să anunțe în cel mai scurt timp, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgență profesioniste.