Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, mai multe decrete privind eliberarea din funcţie a mai multor procurori, ca urmare a pensionării.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba despre:
- Cosmina-Elena Gligor-Lungan, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba;
- Marius Nicu Vasile – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, în prezent inspector judiciar în cadrul Inspecţiei Judiciare – Direcţia de inspecţie pentru procurori;
- Gheorghe Leuca – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Monica-Loredana Pop – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Lavinia-Camelia Dumitrescu – procuror-şef de Secţie judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.