Medalie de aur pentru Ioan Dzitac de la CSM Oradea, la Campionatul Național de tineret (U23) la judo

  • În perioada 11-12 Mai 2024, la Izvorani, a avut la Campionatul Național de tineret (U23) la judo. În cadrul acestui eveniment, sportivii legitimați la CSM Oradea au obținut trei medalii.

Ioan Dzitac a cucerit titlul național de tineret în cadrul categoriei -73 Kg masculin. În cadrul aceleiași categorii, Robert Boldiș s-a clasat pe locul al 5-lea.

Maxim Țugulea a obținut medalia de argint la categoria -81 Kg masculin. Flavius Lungu s-a clasat pe locul al 3-lea, câștigând medalia de bronz, în limitele categoriei -66 Kg masculin. La această probă, Sebastian Fudulu și Miguel Codreanu s-au clasat pe locul 5.

Cu un loc 1, un loc 2, un loc 3 și trei locuri 5, CSM Oradea s-a clasat pe locul al 4-lea în clasamentul pe echipe și pe primul loc în clasamentul pe echipe la masculin. Șase din cei șapte sportivi care au participat la acest eveniment s-au clasat între primii cinci la propriile categorii. La Campionatul Național de tineret au participat sportivi legitimați la 31 cluburi din întreaga țară.

Distribuie informația
Alte știri