Microcipare gratuită a câinilor de rasă comună, la Oradea

Deținătorii de câini de rasă comună sau metiși nemicrocipați mai au la dispoziție luna septembrie pentru a beneficia de microcipare gratuită. După data de 1 octombrie, cei care nu își microcipează animalele pot fi sancționați de Poliția Locală cu amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 1.500 de lei pentru persoanele juridice, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 70/2014.

De asemenea, amenzi pentru nemicrocipare, cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei, pot fi aplicate și de Direcția Sanitar Veterinară, conform Hotărârii Guvernului nr. 1059/2013 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001.

Prin oferirea serviciilor gratuite de microcipare, municipalitatea încurajează deținătorii de câini să își asume responsabilitatea pentru animalele lor, asigurându-se că acestea sunt identificate și înregistrate, iar în caz de pierdere sau furt, există posibilitatea recuperării lor.

Ca urmare a programului de microcipare demarat în toamna anului trecut, până în prezent au fost microcipați gratuit un număr de 620 de câini.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 519 din 29 iunie 2023 a fost aprobat Programul de subvenționare a acțiunilor de microcipare și sterilizare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor, aflați pe teritoriul municipiului Oradea.

Distribuie informația
Alte știri