Miercuri şi joi, proba competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, la Bac

Elevii clasei a XII-a susţin, miercuri şi joi, proba competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, în cadrul examenului de Bacalaureat, potrivit calendarului emis de Ministerul Educaţiei Naţionale. Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine probele la BAC. Peste 4000 sunt din Bihor. Probele sunt monitorizate audio-video.

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep luni, 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română. Rezultate BAC 2019, publicate pe edu.ro

Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Distribuie informația
Alte știri