Fundaţia Mihai Neşu continuă lucrările la Centrul pentru copii şi tineri cu dizabilităţi „Sfântul Nectarie”, în satul Cihei de lângă Oradea. Acesta va avea o suprafață de două hectare.
Noul complex va avea cinci clădiri: bisericuța, o clădire pentru cazarea beneficiarilor, clădirea centrului de recuperare unde se vor desfășura toate terapiile, o arenă de echitație pentru hipoterapie și o clădire multifuncțională pentru ateliere, evenimente, workshop-uri. În jurul tuturor clădirilor va fi o grădină senzorială pentru terapii senzoriale, o gradină pentru terapie horticolă și multe alei, parcări.
Centrul le va oferi tinerilor cu dizabilități cursuri de bucătar, ospătar, fermier sau grădinar, în vederea integrării lor în societate. Costurile proiectului sunt de aproximativ 3,5 milioane de euro.
„Cred că mai avem nevoie, pe lângă banii care ne intră lunar din SMS și sponsorizările care vin, de un milion jumate de euro ca să terminăm. Le mulțumim oamenilor, că încă avem 35.000 de oameni abonați la SMS. Din 2019 ne-au ajutat să ridicăm tot ce se vede până acum”, spune Mihai Neșu.
Cei care doresc să-l ajute pe fostul fotbalist în proiectul ridicării complexului din Cihei o pot face trimiţând un mesaj cu textul „Cred” la numărul 8844. Astfel se abonează să redirecţioneze lunar 2 euro către ONG.
Fundația Mihai Neșu a fost înființată în 2011 pentru a sprijini copiii cu dizabilități neuromotorii și boli cronice. Din 2015, fundația a înființat la Oradea un centru unde micutii din familii fără posibilități materiale au acces gratuit la terapii specializate pentru dizabilitățile lor.
„Copiii de la fundație, pe care îi întâlnesc zilnic, au suferințe fizice mult mai mari decât mine. Dar cred că sufletește ei sunt mai sănătoși decât noi toți. Bineînțeles că în primii ani mi se părea că suferința mea este cea mai mare și că niciunui om nu i se poate întâmpla mai rău decât ce am pățit eu. Dar acum, în ultima perioadă, mărturisesc că nu am de ce să mă plâng. Și văd în jurul meu oameni care sunt sănătoși, poate, din punct de vedere fizic, dar sunt foarte nefericiți din punct de vedere sufletesc”, spunea cu ceva timp in urma Mihai Neșu.