Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional

Foto: shutterstock

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi seara, că a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 luni, precum şi recuperarea celor nevaccinaţi sau cu schema de vaccinare incompletă, având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi.

„În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel naţional, în 29 de judeţe”, precizează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat, potriit agerpres.ro.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii va derula o campanie de informare a părinţilor, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderenţă la programul de vaccinare.

„Rujeola este o boală infecţioasă, care se transmite cu uşurinţă mai ales la copiii nevaccinaţi, iar, uneori, evoluţia este gravă şi pot apărea complicaţii. Menţionăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel naţional, este de 78%, iar cu doza a doua de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani. Recenta adoptare a Strategiei Naţionale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare”, arată Ministerul Sănătăţii.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢𝐬̦-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮𝐬̦

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...