Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și-a anunțat demisia în urma scandalului privind studiile

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a demisionat la doar șase luni după preluarea mandatului, pe fondul scandalului declanșat de dezvăluirile privind diploma sa de licență. Acesta și-a informat mai întâi colegii de partid în cadrul unei ședințe interne, iar ulterior a făcut anunțul public printr-o postare pe Facebook.

„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere. Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română”, a transmis Moșteanu.

Demisia vine după investigația publicației Libertatea, care a arătat că acesta și-a trecut în CV o universitate la care nu a fost niciodată student. Moșteanu a recunoscut eroarea, pe care a descris-o drept o greșeală de care se jenează. La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a Guvernului a catalogat situația drept „o eroare materială”.

De asemenea, universitatea care a emis diploma prezentată astăzi de fostul ministru a oferit clarificări suplimentare, în încercarea de a lămuri contextul documentului publicat.

Alte știri