Ministrul Mediului la Oradea: Trebuie înăsprite pedepsele pentru cei care umblă nestingheriţi cu mijloacele de transport în parcurile naturale naţionale

Tánczos Barna a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Bihor, că a discutat despre problema din parcurile naturale naţionale.

“Am avut o întâlnire cu colegii mei din instituţiile deconcentrate din subordinea Ministerului Mediului. Am discutat mai multe aspecte, am ţinut neapărat să vorbim punctual despre problema din parcurile naturale naţionale în general. Este o problemă cu care se confruntă rangerii noştri, este o problemă care este prezentă şi în Parcul Naţional Apuseni, accesul cu mijloace de transport neautorizate sau mijloace de transport înmatriculate sau neînmatriculate în zonele interzise. Este clar că este nevoie de o modificare legislativă. Colegii noştri împreună cu domnul prefect au întâmpinat probleme în implementarea unor măsuri de sancţionare din cauza unor necorelări legislative, acces de exemplu, la date cu caracter personal din partea rangerilor. Această problemă trebuie rezolvată şi la nivel naţional, dar trebuie înăsprite şi pedepsele”, a afirmat ministrul Mediului.

El consideră că este inadmisibil ca România să fie ultima ţară în care poţi umbla nestingherit cu mijloacele de transport în parcurile naturale naţionale.

Va solicita înăsprirea pedepselor.

Sancţiunile sunt mari de la 5000 la 25.000 de lei, colegii noştri au aplicat inclusiv sancţiuni de 10.000 de lei care au fost şi recuperate, dar văd că acest lucru nu este suficient”, a precizat Tánczos Barna.

Alte știri