Ministrul sanatatii: Gandim un alt sistem de rezidentiat; medicii sa ramana in spitalul in care opteaza pentru post

Ministrul sanatatii, Florian Bodog, a anuntat luni seara ca pentru anul viitor se are in vedere un alt sistem de rezidentiat, astfel incat medicul sa-si poata face rezidentiatul in spitalul in care opteaza pentru post, potrivit Agerpres.

„Deja sunt medici care doresc sa se intoarca in tara. Am sa va dau un exemplu dintre cei care m-au contactat direct pe mine: este un chirurg pe chirurgie toracica, chiar sef de clinica, care doreste sa se intoarca acasa. Pentru acest tip de solicitari noi am infiintat un centru de resurse umane, care, la momentul de fata, are o radiografie clara a ocuparii cu personal medical a tuturor spitalelor din Romania. Incercam sa-i atragem. Eu zic ca pachetul salarial care va intra de la 1 ianuarie 2018 este unul atractiv si pe care putine tari din Europa il asigura. Dar, in acelasi timp, trebuie sa le asiguram si un climat de siguranta, sa aiba conditii de munca”, a declarat ministrul sanatatii la Realitatea TV.

Intrebat de ce medicii nu sunt atrasi cu oferte cum ar fi cele referitoare la case sau terenuri pentru a profesa in locurile din tara unde nu sunt suficiente cadre medicale, Florian Bodog a spus ca exista astfel de solutii, dar rezultatele nu sunt foarte bune. „Exista astfel de solutii si administratiile locale au posibilitatea legala sa faca acest lucru si chiar se intampla. Insa, rezultatele nu sunt foarte bune. Cred ca aceste politici de a le oferi locuinta, eventual de a le plati chiria sau de a le pune la dispozitie un teren, cred ca nu sunt suficiente. Ele trebuie dublate de celelalte masuri de care am vorbit”, a afirmat ministrul. Florian Bodog a spus ca a constatat ca la 100 de km de Capitala sunt spitale care nu au medici.

„Pentru anul acesta nu se poate schimba sistemul de rezidentiat, insa pentru anul urmator gandim un alt sistem de rezidentiat, in care rezidentul sa fie angajat in spitalul judetean, sa-si poata face rezidentiatul in spitalul in care opteaza pentru post. (…) Cred ca daca rezidentul lucreaza in spitalul in care urmeaza sa-si ocupe postul, se obisnuieste cu comunitatea, poate se casatoreste, poate se indragosteste de oameni, de locuri”, a aratat ministrul sanatatii. Potrivit lui Bodog, cele mai mari probleme cu medicii exista in sudul tarii, dintr-o prima estimare realizata de centrul de resurse umane.

Distribuie informația
Alte știri