Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă: S-ar putea să ajungem la aproximativ 4.000 de pacienţi spitalizaţi în perioadele de vârf pandemic

Autoritățile se așteaptă ca vârful valului 4 de Covid-19 în România să se întâmple undeva la sfârșitul lunii septembrie, a declarat  ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Ea a precizat însă că aceasta este doar o estimare.

De asemenea, cel mai rău scenariu pentru România prevede că vor exista 4000 de oameni spitalizați din cauza Covid-19 în perioadele de vârf pandemic.

”Ultima raportare de la Institutul Național de Sănătate Publică corectează, de fapt, o raportare anterioară și estimează că vârful s-ar putea să fie pe la finalul lunii septembrie. Dar este o estimare. Ne putem aștepta să apară modificări față de această estimare, iar în scenariul cel mai rău posibil INSP-ul estimează că s-ar putea să ajungem la aproximativ 4.000 de pacienți spitalizați în perioadele de vârf pandemic. Acesta este scenariul cel mai rău posibil” – a declarat ministrul Sănătății.

În urmă cu câteva zile, doi tineri de 30 de ani, fără comorbidități, dar nevaccinați, au murit în București din cauza Covid-19.

Alte știri