Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, prezent la Oradea cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni

Primarul Florin Birta a depus azi, 15 martie, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, o coroană de flori la statuia revoluționarului român Nicolae Bălcescu din parcul cu acelaşi nume, urmând să participe și la ceremonia depunerii de coroane la statuia lui Szacsvay Imre din Piața Libertății. La manifestări au luat parte ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, precum și alte oficialități locale și județene, dar și reprezentanți ai comunității maghiare.

Comemorarea va fi urmată, ca în fiecare an, de un marș festiv cu făclii, de data aceasta pe traseul str. Iosif Vulcan – str. Republicii, până la bustul poetului revoluționar Petőfi Sándor din parcul cu același nume unde, de asemenea, vor fi depuse coroane.

În contextul manifestărilor prilejuite cu ocazia zilei de 15 martie – Ziua maghiarilor de pretutindeni – va fi restricționată circulația pe strada Parcul Libertății, în intervalul orar 18:00 – 19:30. De asemenea, între orele 19:30 – 20:30 va fi restricționată circulația pe str. Republicii, între intersecția cu str. Muzeului și intersecția cu str. Brașovului și Dunărea (lângă magazinul Crișul), pe două benzi, pe sensul de mers dinspre Gara CFR înspre magazinul Crișul. Tot în intervalul orar 19:30 – 20:30, va fi închisă circulația pe str. Parc Petőfi, pe tronsonul cuprins între str. Muzeului și Republicii. 

Aceste restricții sunt cauzate de retragerea cu torțe organizată în cadrul manifestărilor, pe traseul Parc Libertății – Iosif Vulcan – pietonalul străzii Republicii – Parc Petőfi. 

Evenimentul este organizat de UDMR filiala Bihor, împreună cu bisericile tradiționale, organizaţiile de tineret, instituțiile culturale şi de învăţământ.

Distribuie informația
Alte știri