Mircea Mălan: Pregătim proiecte cu ajutorul cărora vrem să dezvoltăm zona de infrastructură turistică a Bihorului și să asigurăm protejarea florei și faunei din ariile protejate

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și cei doi vicepreședinți, Mircea Mălan și Călin Gal, au prezentat joi, 21 octombire, un raport de activitate la un an de la preluarea conducerii instituției.  

În primul an de mandat, proiectele pregătite sau începute în anii anteriori au fost deblocate, relansate și continuate. Printre acestea, amintim construirea celor două autogări la Beiuș și Marghita, lansarea licitației pentru reabilitarea fostei Policlinici Mari din Oradea pe fonduri europene, continuarea lucrărilor pe mai multe drumuri județene și la bazinele de înot didactice din județ, dar și deblocarea proiectelor pe fonduri europeen (Parcul Științific și Tehnologic și ROHU 126 – Cabana Vadu Crișului).

Un obiectiv asumat de noua conducere este transformarea județului Bihor într-un județ mai curat. În acest sens, a început implementarea efectivă a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, a demarat amenajarea a 4 centre de colectare separată a deșeurilor în Beiuș, Marghita, Salonta și Aleșd. Totodată, a fost derulată campania „Iunie – luna curățeniei în județul Bihor” și a început curățarea drumurilor județene. Un alt proiect important este construirea a patru adăposturi pentru câinii fără stăpân în Beiuș, Marghita, Salonta și Aleșd.

O administrație publică responsabilă nu poate să rămână indiferentă față de realitatea exodului din mediul rural, mai ales într-un județ în care există un mare potential turistic. Putem crea condiții mai bune de trai în mediul rural, să îi ajutăm pe bihoreni să își găseească un rost în satul bihorean. Consiliul Județean Bihor a încheiat mai multe protocoale cu ANANP și cu mai multe primării din județul Bihor. Pregătim mai multe proiecte care vor fi depuse în decembrie, cu ajutorul cărora vrem să dezvoltăm zona de infrastructură turistică a județului nostru și să asigurăm protejarea florei și faunei din ariile protejate. Nu ne vom opri la aceste proiecte. Vrem ca în următoarea perioadă să ne asumăm realizarea unor proiecte în turism, a agriculturii și sprijinirii oamenilor care locuiesc în zona rurală. Evident că nu putem vorbi de un turism de calitate, dacă nu avem un județ curat. Avem multe proiecte pe infrastructură care vizează acest lucru”, a declarant în conferința de presă Mircea Mălan, vicepreședinte al CJ Bihor.

Conducerea Consiliului Județean Bihor a încheiat în utimul an parteneriate cu instituții și autorități locale pentru dezvoltarea unor proiecte în infrastructură, turism, mediu și cultură. Amintim, printre acestea, parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru realizarea proiectelor de infrastructură rutieră pe teritoriul județului Bihor, parteneriatul cu Consiliile Județene Alba și Cluj pentru dezvoltarea infrastructurii și promovarea turismului în Munții Apuseni, parteneriatul cu Primăria Oradea pentru fuziunea muzeelor, organizarea în comun a unor evenimente culturale și proiecte de dezvoltare, dar și parteneriatul cu Transgaz, pentru extinderea magistralelor de gaz Huedin – Aleșd și Ștei – Deva.

Distribuie informația
Alte știri