Președintele interimar al Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, candidatul PNL pentru această funcție la alegerile parțiale din 4 mai, și-a depus sâmbătă candidatura la Biroul Electoral Județean,
Însoțit de parlamentari și primari liberali, el și-a afirmat convingerea, cu acest prilej, că va fi continuat ‘drumul bun’ demarat alături de Ilie Bolojan în mandatul anterior (2020 – 2024).
‘În perioada care urmează vă propun să ducem Bihorul și mai departe. Vă propun un plan de dezvoltare a județului nostru pentru următorii șapte ani cu șapte direcții principale’, a declarat Mircea Mălan reprezentanților presei. Între prioritățile pe care acesta le are în vedere se află infrastructură și mobilitate, rețele de gaze naturale, apă și canalizare împreună cu primăriile, economie și dezvoltare, identitate și cultură, turism și agrement, agricultură, mediu natural protejat și nu în ultimul rând educația, sănătatea, sportul și ‘grija pentru cei cu nevoi speciale’.
‘În calitate de fost viceprimar al municipiului Oradea și de fost vicepreședinte și președinte interimar al Consiliului Județean Bihor, am dobândit experiența necesară. Știu ce avem de făcut și sunt hotărât să îmi asum cu responsabilitate această importantă demnitate publică. Vă asigur că voi fi președintele tuturor bihorenilor și voi colabora cu toți cei 101 primari din județul nostru pentru că pe toți ne leagă același suflet de bihorean și știu că lucrurile bune se fac împreună. Vă îndemn să continuăm drumul cel bun și vă promit că voi pune funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor acolo unde îi este locul, în slujba dumneavoastră’, a transmis Mircea Mălan.