Misiune contratimp a pompierilor bihoreni pentru a salva animale și bunuri, în miez de noapte la Săbolciu

În cursul nopții de miercuri spre joi, pompierii militari orădeni au stins un incendiu produs la o gospodărie din comuna Săcădat, salvând animale și construcții amenințate de flăcări.

Joi, 3 decembrie a.c., în jurul orei 01.20, pompierii Detaşamentului 1 Oradea au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Săbolciu, comuna Săcădat. În momentul sosirii echipajelor de stingere, arderea era generalizată la un șopron, flăcările amenințând să se extindă la alte construcții anexe situate în imediata proximitate.

Timp de aproximativ 40 de minute, pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea incendiului, reușind să împiedice propagarea acestuia la celelalte acareturi din cadrul gospodăriei și să salveze patru animale (trei porci și o vacă), evacuându-le din construcția afectată de flăcări.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, depozitarea cenușii sau a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.      Ca urmare a producerii incendiului, au ars șopronul și bunuri depozitate în interiorul acestuia (circa un metru cub de lemne și aproximativ 400 kilograme rumeguș). Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Alte știri