La nivelul judeţului Bihor, coordonarea realizării măsurilor de protecţie civilă se efectuează de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” (ISU Bihor), pompierii militari bihoreni având misiunea de a proteja viaţa, bunurile populaţiei și mediul înconjurător, în faţa ameninţărilor generate de diferite tipuri de riscuri specifice judeţului.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, în anul 2023, pompierii militari bihoreni au desfășurat patru misiuni în sprijinul pompierilor și populației din Grecia și Franța.
In luna august a anului trecut a avur loc o misiune de stingere a incendiilor de pădure, în Grecia, la care a luat parte un ofițer (în calitate de șef misiune) și două misiuni de prepoziționare pentru stingerea incendiilor de pădure în Franța, în care au fost implicați un ofițer și 10 subofițeri, respectiv, în luna septembrie, o misiune de stingere incendii de pădure în Grecia, la care au participat un ofițer, în calitate de șef misiune și doi subofițeri.