Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, în perioada de referință, a executat un număr de 100 de misiuni, din care 63 de misiuni în patrule mixte în cooperare cu poliţiştii bihoreni, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională și prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2.
Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 133 de sancțiuni, dintre care 80 de avertismente scrise și 53 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 32.350 lei. Faptele pentru care s-au aplicat sancțiunile au fost în principal: desfăşurarea de activităţi comerciale fără îndeplinirea condiţiilor legale, tulburarea liniştii publice, nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2.
În aceeaşi perioadă echipajele de jandarmerie au constatat independent o faptă de natură penală, pe linia deținerii de substanțe interzise.
Jandarmii au asigurat duminică măsuri de ordine publică în proximitatea secției de votare, deschise în cadrul Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură, cu ocazia alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, fiind de asemenea angrenaţi zilnic în misiuni de patrulare în zona unităților de învățământ preuniversitar și de pază şi protecţie instituţională la obiectivele din competenţă.
Recomandăm cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, și să respecte modul de organizare a evenimentelor. Suntem și vom fi prezenți permanent la datorie. Purtați masca de protecție în mijloacele de transport în comun, magazine și în alte spații aglomerate.
Nu uitați începând cu data de 31.10.2020 PURTAREA MĂȘTII DEVINE OBLIGATORIE atât în interior, cât și în toate spațiile deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele cu vârsta mai mare de 5 ani, în următoarele localități: municipiul Oradea, Sântandrei, Toboliu, Sânnicolau Român, Hidișelu de Sus, Căbești, Bratca, Suplacu de Barcău, Abrămuț, Nojorid, Olcea, Șuncuiuș, Aleșd, Boianu Mare și Oșorhei.
Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.