Sala de curs în care a conferențiat, miercuri, 22 noiembrie 2023, profesorul Vaios Vaiopoulos, de la Universitatea din Atena, a fost plină. Atât de plină încât câțiva studenți ai Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (FIRISPSC), a Universității din Oradea, au urmărit conferința stând în picioare.
„Mitul eroului – povestea lui Leandru într-un context roman”, cursul susținut, în premieră, de oaspetele de la Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, și-a propus, nici mai mult nici mai puțin, decât să reevalueze, să decodifice și să răstoarne mitul eroului grec. Profesorul Vaiopoulos a abordat povestea de dragoste dintre Hero și Leandru, din perspectiva operei poetului Ovidiu, mai precis a „Eroinelor” – schimbul epistolar, imaginat de poetul roman exilat la Tomis, între cei doi îndrăgostiți care locuiau în orașele Sestos, respectiv Abydos, separați de marea Hellespontului.
„Am să distrug o poveste de dragoste faimoasă”, a spus, la început, profesorul grec. El susține că a descoperit, în cele cincisprezece poeme epistolare ale poetului Ovidiu, o mulțime de indicii care îl îndreptățesc să afirme că, cel puțin din perspectiva poetului latin, povestea de dragoste dintre Hero și Leandru nu e despre dragostea împinsă până la sacrificiul suprem, așa cum s-a crezut mii de ani, ci despre îndrăgostitul necugetat, care moare din pricina iubirii sale plină de nerăbdare.
Eroul mitului grecesc, susține profesorul Vaiopoulos, recitindu-l pe Ovidiu, a uitat de iubirea sa pentru Hero și s-a umplut de trufie, comparându-se cu zeii, cu sportivii antichității, cu eroii acesteia, cu o corabie ce sfidează furtuna etc., tulburând astfel ordinea firească a lumii. „În opera sa «Ars Amatoria», Ovidiu ne învață că dragostea e arta răbdării, arta amânării”, a spus Vaios Vaiopoulos. Profesorul grec a remarcat și schimbarea genurilor literare, în interiorul poveștii de dragoste, trecerea, de la liric, elegiac, la epic, fiind cauza morții eroului antic. „Ovidiu ne propune o discuție despre valori morale. Practic, ne îndeamnă să fim cumpătați în faptă și cugetați în acțiune. Dacă Leandru ar mai fi așteptat puțin, furtuna care i-a adus sfârșitul s-ar fi oprit. De ce n-a mai scris puțin? De ce n-a rămas la epistolele lui? Când decizi să treci la acțiune, îți asumi că faptele tale pot avea consecințe, că vei avea de suferit. În acest caz, trecerea de la elegia erotică, la epic, la faptă, se sfârșește tragic”.
Prof. univ. dr. habil. Sorin Borza – gazda evenimentului – a afirmat, la finalul conferinței, că Universitatea din Oradea și FIRISPSC sunt onorate de prezența unor profesori de talia lui Vaios Vaiopoulos. „Prieten dovedit al universității noastre, membru a câteva comisii doctorale în România, sperăm că profesorul Vaiopoulos va lucra și cu Universitatea din Oradea, atunci când Științele Politice și Relațiile Internaționale își vor acredita aceste domenii de doctorat”, a mai spus prof. univ. dr. habil. Sorin Borza.
La rândul său, profesorul grec a subliniat că Universitatea Națională și Capodistriană din Atena „este încântată de parteneriatul academic pe care în are cu Universitatea din Oradea”. Vaios Vaiopoulos i-a invitat pe profesorii și pe studenții prezenți să depună aplicații pentru vizite și burse de studiu la universitatea din capitala Greciei.
Conferința profesorului Vaios Vaiopoulos s-a desfășurat sub auspiciile unui proiect finanțat din fonduri CNFIS-FDI-2023-F-0685, având ca domeniu „Internaționalizarea învățământului superior din România. Colaborarea academică pentru promovarea cunoașterii și a dezvoltării sustenabile – Link-Knowledge”. Proiectul are drept scop consolidarea imaginii Universității din Oradea în mediul academic internațional, prin promovarea ofertei educaționale a universității, stimularea mobilității internaționale a cadrelor didactice, cercetătorilor și studenților și îmbunătățirea serviciilor pentru studenții internaționali”.