Modernizarea DJ 795 Salonta – Tinca a ajuns la 75%

Lucrările de modernizare a Drumului Județean 795 Salonta – Tinca înaintează susținut: stratul de uzură, ultimul din cei trei, a fost turnat deja pe 17,7 km din totalul de 23,3 km.

În această etapă, se lucrează la: sensul giratoriu de la intersecția DJ 795 cu DJ 709 (spre Arpășel), canalizare, pistă de biciclete și parcări în Salonta, finalizarea podețelor laterale și a acostamentelor.

Marți, 13 mai, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a vizitat șantierul, însoțit de primarii Daniel Avrămuț (Tulca), Torok Laszlo (Salonta) și de echipa companiei Diferit SRL, responsabilă de execuția lucrărilor.

„În Tulca și Tinca, lucrările de asfaltare vor începe după finalizarea proiectelor locale de canalizare și gaze, pentru a evita intervenții ulterioare. Din păcate, modernizarea acestui drum a fost întârziată ani la rând din cauza contestațiilor și a litigiilor.” – a declarat Mircea Mălan.

Proiectul are o valoare de 86 milioane lei (fără TVA) și este finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul Priorității 5 – O regiune accesibilă, Obiectivul specific 3.2.

Reabilitarea DJ 795 este parte a proiectului amplu „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din județul Bihor”, care include:

37,6 km drumuri noi: Centurile Sântandrei, Oșorhei, Nojorid, Biharia și tronsonul Padiș–Ic Ponor,

36,1 km drumuri județene reabilitate: DJ 795 Salonta–Tinca (23,3 km) și DJ 767 Oșorhei–Copăcel (12,8 km).

Cu fiecare kilometru finalizat, conectivitatea rutieră a județului Bihor devine tot mai solidă, în beneficiul întregii comunități.

Alte știri