Monica Anisie la RFI: Cel mai probabil scenariu pentru noul an școlar este învățământul hibrid

Noul an școlar va începe, cel mai probabil, după „scenariul hibrid”, în care, prin rotație, unii elevi vor merge la șacoală, ia alții vor face cursuri online, a declarat miercuri, la RFI, ministrul Educației, Monica Anisie. Ea spune că totul va depinde însă de evoluția situației epidemiologice.

Văzând situația epidemiologică la momentul acesta, care este o situație destul de gravă, cred că cel mai probabil, scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică. Numai că trebuie să ne pronunțăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care o să știm exact cum va evolua situația epidemiologică, pentru că observați și dvs., în spațiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor. De aceea, aș face un apel către populație să respecte distanțarea fizică, să poarte mască și în felul acesta să ne protejăm cu toții, să nu ajungem să ne îmbolnăvim

Ea mai spune că procedura de achiziție a tabletelor pentru elevii săraci a fost declanșată și că nu Ministerul Educației se ocupă de acest lucru, ci ONAC. Ministrul consideră că ”există timp suficient” pentru cumpărarea acestor dispozitive și livrarea lor către elevi.

Distribuie informația
Alte știri