Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează și anul acesta „Clubul Micilor Istorici”

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează și anul acesta „Clubul Micilor Istorici”, o activitate de educație nonformală care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6-14 ani, ce sunt pasionați de istorie.

Activitățile se vor desfășura în perioada ianuarie-decembrie 2025, o dată pe lună, inclusiv în vacanțe, la sediul instituției din Str. Armatei Române nr.1/A, pe durata unei ore și vor avea ca teme de dezbatere subiecte despre istoria orașului Oradea, a Transilvaniei, a României, precum și alte teme propuse de participanți.

Taxa de participare este de 100 de lei/an. În cazul în care sunt doi frați care doresc să se înscrie, taxa pentru al doilea este de 50 de lei/an, iar daca sunt mai mulți frați, ceilalți vor participa gratuit.

Taxa cuprinde materialele necesare activităților, precum și vizite în cadrul muzeului și al secțiilor acestora, în funcție de temele propuse.

Înscrierile se pot face până cel târziu în 14 ianuarie 2025, la numărul de telefon: 0772.081.499. Prima întâlnire va avea loc în data de 14 ianuarie 2025, la ora 16.00.

Activitățile vor fi susținute de Dalida Moga, educator muzeal, Muzeul Țării Crișurilor.

Distribuie informația
Alte știri