Muzicieni din toate ţările lumii, în Earth Orchestra. Video

Pentru prima dată în istoria muzicii, 197 de interpreţi – câte unul din fiecare ţară – au format o orchestră, cu obiectivul de a arăta cum oamenii pot transcende barierele fizice şi culturale pentru a se reuni.

Orchestra a înregistrat cântecul „Together is Beautiful” în diferite locuri din lume şi, împreună cu un documentar care spune poveştile unora dintre muzicieni, a fost lansat vineri.

Proiectul a fost realizat pe parcursul a trei ani. În mai 2019, 57 dintre cei 197 de membri ai orchestrei s-au întâlnit la Abbey Road Studios din Londra pentru pregăti baza lucrării lansate.

Proiectul a fost supervizat de compozitorul George Fenton, premiat cu BAFTA, dar mulţi muzicieni au improvizat în jurul melodiilor şi temelor lui, combinând stiluri muzicale şi folosindu-se de instrumente caracteristice ţărilor lor.

„The Earth Orchestra este cea mai mare şi, în viziunea mea, cea mai semnificativă orchestră din istorie. Disponibilitatea acestor oameni talentaţi şi diverşi de a participa spune totul. Este simplu şi profund. Un bun motiv pentru a scrie muzică şi o onoare să iau parte la asta”, a transmis Fenton.

Contrabasistul român Michael Creţu a declarat că a simţit că piesa este exact de ce are nevoie lumea acum – „mai multe colaborări cu toată lumea”.

Piesa este disponibilă pe platformele de streaming iTunes, Apple Music şi jpc.

Alte știri