Naționala U20 de baschet feminin a României, aflată în cantonament la Oradea, se pregătește intens pentru Europenele din această lună. Sportivele antrenate de Cătălin Tănase și Larisa Toma au disputat două meciuri amicale la finele săptămânii trecute. Adversară a fost formația similară a Ucrainei, iar tricolorele au învins în ambele partide.
Miercuri, 4 iulie, de la ora 19:30, respectiv joi, 5 iulie, de la ora 11:00, România U20 feminin se va duela într-o dublă amicală cu formația similară a Bulgariei. Ambele partide se dispută la Arena Antonio Alexe, intrarea fiind liberă.
Campionatul European U20 feminin – ediția 2018 se va desfășura la Oradea, între 7 și 15 iulie. Va fi cel de-al 6-lea eveniment de baschet de asemenea anvergură găzduit în ultimii opt ani de municipiul, reședința de județ a Bihorului.
Foto: csmoradea.ro