Cu ocazia Zilei Europene de Prevenire a Furturilor din Locuințe, marcată în acest an miercuri, 18 iunie, polițiștii de prevenire din Bihor au desfășurat mai multe acțiuni în Oradea și Aleșd, pentru a informa cetățenii despre modalitățile prin care își pot proteja locuințele de infractori.
Sub sloganul „Acțiunea voastră. Siguranța tuturor! Ne securizăm locuințele, ne asigurăm liniștea!”, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost prezenți în centre comerciale, în zone aglomerate, la Aeroportul Internațional Oradea și în centre pentru vârstnici. Acolo, au discutat cu cetățenii despre metodele de operare ale hoților – de la pretexte precum vânzarea de produse sau reparații fictive, până la folosirea unor calități oficiale.
O atenționare importantă a vizat evitarea publicării pe rețelele sociale a informațiilor despre plecarea de acasă sau a imaginilor cu bunuri de valoare.
Pentru a sublinia impactul real al unei spargeri, polițiștii au folosit ochelari VR, oferind participanților o experiență imersivă în mijlocul unui furt simulat – o lecție vizuală despre consecințele dramatice ale unui astfel de eveniment.
Pe lângă discuțiile directe, au fost distribuite pliante informative și vor fi organizate noi acțiuni pe tot parcursul verii, pentru creșterea gradului de conștientizare și prevenire a furturilor din locuințe.