Nicușor Dan devine oficial președinte: jurământul va fi depus luni în Parlament

Nicușor Dan va depune luni, 26 mai, la ora 12:00, jurământul de învestitură în funcția de președinte al României, în cadrul unei ședințe solemne desfășurate în Parlament.

Ceremonia vine după ce Curtea Constituțională a României a validat oficial, joi, 22 mai, rezultatul alegerilor prezidențiale. Nicușor Dan, candidat independent, a obținut victoria în turul al doilea al scrutinului din 18 mai, cu 6.168.642 voturi, în fața contracandidatului George Simion (AUR), care a adunat 5.339.053 voturi.

La ședința solemnă sunt invitați foști președinți ai României, membri ai Guvernului interimar, reprezentanți ai Curții Constituționale, europarlamentari, Custodele Coroanei Margareta și Principele Radu, oficiali ai unor instituții centrale și europene, ai cultelor religioase și ai misiunilor diplomatice acreditate la București.

Născut în Făgăraș, în 1969, Nicușor Dan este licențiat în Matematică, absolvent al Universității București, cu doctorat obținut la Universitatea Sorbona din Paris. Are doi copii și trăiește alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru.

Alte știri