Sânzienele reprezintă o sărbătoare cu rădăcini adânci în tradiția populară românească, celebrată în fiecare an pe 24 iunie, în aceeași zi cu Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Ea marchează mijlocul verii agrare și este dedicată Soarelui, iubirii, fertilității și belșugului.
Potrivit credinței populare, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid, iar Sânzienele – cunoscute și ca Drăgaice – apar pe câmpuri în cete, de obicei în număr impar, cântând și dansând în cercuri magice. Aceste zâne bune, înzestrate cu puteri supranaturale, binecuvântează plantele cu virtuți tămăduitoare, aduc rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, apără semănăturile de grindină și vijelii și pot vindeca bolile și suferințele oamenilor. Dar, atunci când sunt nesocotite, Sânzienele pot deveni forțe necruțătoare.
În această noapte, fetele nemăritate își pun sub pernă flori de Sânziene pentru a-și visa sortitul, iar dacă poartă florile în păr sau la sân, devin mai atrăgătoare și mai drăgăstoase. În Ardeal se spune că, în noaptea dinaintea Sânzienelor, deasupra comorilor ascunse în pământ se aprind flăcări, iar în ziua de 24 iunie, acestea pot fi descoperite. Tot atunci, înainte de răsărit, fetele obișnuiesc să se spele în roua de pe iarbă și flori, pentru frumusețe, sănătate și noroc în dragoste.
În unele zone, femeile în vârstă strâng roua Sânzienelor într-o pânză albă nouă, apoi o storc într-un vas nou. Drumul spre casă trebuie parcurs în tăcere, fără să se întâlnească cu cineva. Roua este păstrată ca leac prețios – cine se spală cu ea va fi sănătos și iubit. Se spune că și femeile măritate care se spală cu rouă vor fi îndrăgite tot anul de soțul lor și vor avea copii frumoși și sănătoși.
Sânzienele aduc cu ele nu doar parfum de vară și mistere străvechi, ci și o legătură vie cu natura, cu obiceiurile și cu visul de iubire.
