Noaptea în care cerurile se deschid şi apar…Sânzienele sau Drăgaicele!

Sânzienele reprezintă o sărbătoare populară celebrată în fiecare an la 24 iunie, odată cu serbarea Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, marcând mijlocul verii agrare.

Conform credinţei populare, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid, iar Sânzienele sau Drăgaicele, personaje mitice nocturne, apar în cete, de obicei în număr impar, cântă şi dansează pe câmpuri, această sărbătoare fiind una a Soarelui, a poftei de viaţă, a dragostei şi a fertilităţii. Considerate a fi nişte femei frumoase, Sânzienele înzestrează plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină şi de vijelii. Ele sunt zâne bune, dar, atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni şi forţe distructive.

Încă din vechime, sărbătoarea era aşteptată cu nerăbdare de fetele tinere, care obişnuiau, printre altele, să strângă flori de sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinainte, pentru a-şi visa ursitul. În unele zone, fetele îşi făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineaţa pline de rouă, era semn sigur de măritiş, arată crestinortodox.ro.

Foto: rtv.net

Distribuie informația
Alte știri