Noi suspiciuni de pesta porcina. Un fermier din Valea lui Mihai ar fi vandut porci bolnavi in Maramures

Sase localitati din Maramures sunt in carantina din cauza unui focar de pesta porcina. Prefectul Vasile Moldovan a declarat miercuri, ca este confirmat un focar la Ieud într-o gospodărie individuală și o suspiciune într-o altă gospodărie din aceeași localitate. Suinele au fost vândute de un comerciant ambulant din Maramures.

“Acesta a fost identificat și a declarat autorităților că porcii provin din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, dar și că a vândut mai multe exemplare în Maramureș”, a declarat Vasile Moldovan. Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiuni contra sănătății publice dupa ce au  fost depistate în trafic mai multe transporturi cu produse de origine animală.

ANSVSA monitorizeaza in continuare evolutia pestei porcine, inclusiv, in Bihor. Pana la aceasta situatie, in judet nu mai fusesera înregistrate noi focare de boală din data de 8 august.

Autoritatile avertizeaza ca orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar,  toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat.

 

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri