Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a efectuat joi, 22 ianuarie, o vizită de lucru în Defileul Crișului Repede pentru a evalua progresul proiectelor destinate turismului durabil și protecției mediului.
„Aceste proiecte au rolul de a proteja natura prin amenajarea la marginea ariilor protejate a acestor zone de campare, astfel încât iubitorii de natură să aibă condiții civilizate. Turismul este una dintre componentele cele mai importante care va duce la dezvoltarea județului nostru. Le mulțumesc primarilor pentru sprijinul acordat în realizarea acestor proiecte”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Progresul lucrărilor a ajuns la 95%, iar cele patru locații din cadrul proiectului includ următoarele realizări:
În Bratca au fost amplasate șase foișoare deschise din lemn și o clădire cu terasă acoperită, dușuri și grupuri sanitare. În Șuncuiuș au fost amplasate patru foișoare și o construcție cu grupuri sanitare, dușuri, sală de conferințe și spații administrative. În plus, aici a mai fost realizată o construcție cu birouri și punct de informare. De asemenea, în această clădire va funcționa și o bază a Salvamont Bihor, cu locuri de cazare pentru angajați. În comuna Vadu Crișului au fost finalizate două construcții din lemn cu spațiile menționate anterior și au fost montate opt foișoare. Tot în cadrul aceluiași proiect se amenajează un camping modern și în comuna Dobrești, lângă lacul Vida. Și aici lucrările sunt avansate.
La fiecare dintre cele patru amplasamente au fost realizate parcări din pietriș, astfel încât iubitorii de natură să aibă unde să-și lase mașinile, în afara zonelor de campare. În plus, în cadrul proiectului au fost amenajate alei pietonale din materiale naturale din zonă (pietriș) și iluminat inteligent. Toate cele patru campinguri sunt supravegheate video.
Lucrările sunt efectuate de compania Silvania, iar valoarea totală a contractului este de 8.527.242,65 lei, inclusiv TVA. Banii sunt alocați din fonduri europene.
Investițiile fac parte din proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului”. Obiectivul proiectului este încurajarea vizitării siturilor Natura 2000 într-un mod organizat și civilizat, cu un impact cât mai redus asupra naturii.