Noile titluri de stat Fidelis vor fi lansate luni, 6 iunie

Ministerul de Finanţe lansează, luni, noi titluri de stat pentru populaţie, de această dată Fidelis, listate la Bursa de Valori Bucureşti. Sunt emise în lei, cu scadenţe de un an şi de trei ani şi dobânzi de până la 7,8% pe an, dar şi în euro, pe un an şi doi ani, cu dobânzi de până la 2,3% pe an.

„Titlurile Fidelis reprezintă o opţiune atractivă de plasare a banilor şi de economisire. Dobânzile oferite sunt peste cele ale băncilor, chiar dacă sub nivelul inflaţiei din acest moment, spune preşedintele Institutului de Studii Financiare, Valentin Ionescu..

Valoarea unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei, respectiv de 100 de euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv de 1.000 de euro. Nu se percep comisioane, iar veniturile obţinute nu sunt impozitate.

Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate pe paginile de internet ale Ministerului Finanțelor și instituțiilor partenere( www.btcapitalpartners.ro ; www.bcr.rowww.brd.ro/mfpwww.alphabank.rowww.bvb.ro – Programul FIDELIS).

Alte știri