Parlamentarul PSD Dumitru Gherman „nu crede” că va susţine şi va vota cele trei proiecte de modificare a Codului Penal şi Codului de procedură penală, depuse de colegul său de partid, deputatul Cătălin Rădulescu. Acestea vizează reducerea anumitelor pedepse şi introducerea unui prag de 200.000 euro pentru abuzul în serviciu.
Parlamentarul social-democrat din Bihor e de părere că nici şeful partidului din care face parte, respectiv Liviu Dragnea nu va susţine iniţiativele lui Cătălin Rădulescu.
Dumitru Gherman îşi propune ca in 2018 să deschidă încă două cabinete parlamentare, unul în Aleşd şi altul în Bratca, comună în care s-a născut. De asemenea va iniţia, spune el, alături de alţi colegi simplificarea procedurilor de acordare a cetaţeniei romane pentru conaţionalii născuţi in afara graniţelor ţării dar si o asa zisă lege a “Bunului simţ”, menită a proteja femeile cu copii mici si bătranii in spaţiile publice.