„Având în vedere prevederile ART IV din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/05/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, vă informăm faptul că se suspendă toate concursurile publicate pe site-ul unității și la avizier, pentru care nu s-a afișat rezultatul selecției dosarelor de înscriere, urmând ca procedura de concurs să se reia la o dată care va fi comunicată ulterior”, a anunțat conducerea Spitalului Județean Clinic de UrgențăBihor, pe pagina proprie de internet.
Anunțul este semnat de managerul Gheorghe Carp.

Cele aproape 200 de posturi scoase la concurs de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor au stărnit interesul orădenilor care au depus sute de dosare pentru concurs.
Ordonanţa de reducere a cheltuielilor, adoptată vineri de către Guvern, a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial.
„În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante”, se arată în document.