Dacă în anul 2004 peste 90% dintre apeluri la numărul unic 112 nu erau urgenţe, astăzi procentul apelurilor non-urgente a scăzut sub 50%, a informat marţi, în Colegiul prefectural, subprefectul Bothazy Nandor, prezentând o statistică judeţeană pe 20 de ani a apelurilor la 112.
„Un apel non-urgent este apelul pentru care nu e nevoie de intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont. Dacă în trecut numărul 112 era suprasolicitat de apeluri abuzive, multe iniţiate de copii, de-a lungul anilor ponderea acestor apeluri a scăzut. Dacă în anul 2004, peste 90% dintre apeluri nu erau urgenţe, astăzi procentul a scăzut sub 50%. Acest lucru este determinat şi de informările tot mai dese în mass-media şi pe reţelele sociale cu privire la modul în care se apelează numărul de urgenţă. Totodată s-au desfăşurat diverse activităţi de informare în unităţile de învăţământ bihorene, în cadrul proiectului ‘Sun(t) responsabil’, unde operatori 112 au desfăşurat activităţi de instruire în rândul elevilor”, se arată în informarea prezentată.
Potrivit subprefectului, în anul 2023, în judeţul Bihor, au fost preluate un număr total de 238.354 de apeluri, din care 61,9% au fost urgenţe, adică 147.542 apeluri, diferenţa de 90.812 fiind apeluri non-urgente.
Din numărul total de apeluri, în jur de 50%, adică 117.725 au fost transferate către Dispeceratul Medical, alte 20% adică 45.695 au fost transferate către Poliţie, 16% adică 39.517 au fost transferate către ISU, iar 6% din ele, 13.875 apeluri au fost transferate către Jandarmi. Un număr de 2.497 apeluri au fost transferate către Salvamont sau alte agenţii de sprijin.
Numărul de urgenţă 112 a devenit operaţional pe teritoriul judeţului Bihor începând cu 23 noiembrie 2004. Timp de 20 de ani, numărul prin care bihorenii au acces direct şi gratuit la toate agenţiile specializate de intervenţie a fost apelat de 8.457.798 de ori.
Din totalul acestor apeluri, un procent de 70%, adică 5.992.631 au fost apeluri non-urgente. Din totalul celor 2.465.167 apeluri care au reprezentat urgenţe, aproape 64 % (1.573.471) au fost transferate către Ambulanţă (Dispeceratul Medical), alte 20% (adică 511.310) către Poliţie, 13% (311.957 de apeluri) către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi aproape 3% (68.429) către Jandarmerie.
„Sistemul 112 a ţintit permanent noile tehnologii, standarde şi practici tehnico-operaţionale care ajută la salvarea de vieţi, inclusiv utilizând metode avansate de localizare şi devenind, astfel, un model de bună practică pentru serviciile de urgenţă din alte state europene”, se mai precizează în materialul prezentat de subprefectul Bothazy Nandor.