Nuntă ca-n Bihor, la aniversarea a 60 de ani de la înființarea Ansamblului „Nuntașii Bihorului”

Publicul bihorean s-a bucurat joi, 19 septembrie, de spectacolul folcloric dedicat împlinirii a 60 de ani de la înființarea Ansamblului „Nuntașii Bihorului”.

Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea au urcat „Nuntașii” din toate vremurile, seniori, tineri și copii, soliști și colaboratori ai ansamblului. Aceștia au fost acompaniați de Orchestra Rapsodia Bihoreană, sub conducerea dirijorului profesor Liviu Buțiu.

În prezent, ansamblul numără 28 de dansatori, şase solişti şi 14 instrumentişti.

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a înmânat la finalul spectacolului o diplomă de onoare membrilor Ansamblului, în semn de recunoștință pentru contribuția pe care aceștia au adus-o la păstrarea și promovarea valorilor, obiceiurilor și tradițiilor bihorene.

În ultimii ani, Consiliul Județean Bihor a sprijinit constant recuperarea, valorificarea și promovarea tradițiilor noastre strămoșești. Am organizat două ediții ale proiectelor ,,Lumină din Lumină (concerte de Paște) și ,,Bihorul Colindă”, iar anul trecut am organizat o serie de evenimente pentru a o sărbători pe doamna Florica Bradu, o personalitate importantă a județului Bihor. Anul acesta am decis să ne arătăm prețuirea față de un grup care a făcut și face cinste bihorenilor peste tot în lume, Ansamblul Folcloric „Nuntașii Bihorului”. Prin fiecare membru sau colaborator, ansamblul a reușit să transmită din generație în generație moștenirea noastră culturală”, a precizat vicepreședintele Mircea Mălan.

Artiștii care au încântat publicul sunt Antonela Ferche-Buțiu, Mariana Militaru Blaj, Maria Sidea, Florica Ruja, Roxana Berinde, Anamaria Gal, Teodora Șandru, Ioana Urs, Leontin Ciucur, Mihai Jula, Ciprian Mocan, Marius Marcu, Gheorghe Căbuța (Stângaciu), Radu Târb, Florentina și Petre Giurgi, Taraf Zbiciu: Marius și Nazarius Varga.

Consiliul Județean a sprijinit evenimentul cu 75.000 de lei. Spectacolul a fost organizat în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Bihor, Ansamblul Folcloric „Nuntașii Bihorului” și  Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Evenimentul aniversar va fi transmis pe TVR Cluj.

Distribuie informația
Alte știri