Din 1964, când pe malurile oraşului de pe malurile Crişului Repede se năştea Ansamblul Folcloric „Nuntaşii Bihorului” al Casei de Cultură a Sindicatelor, membrii acestuia, cu drag pentru valorile inestimabile ale folclorului românesc, ȋn general, şi al celui bihorean ȋn mod special, au dăruit spectacole şi momente artistice deosebite iubitorilor de frumos.
Ȋn mijloc de vară se pregătesc să poarte tradiţiile noastre dragi pe meleagurile Spaniei răspunzând invitaţiei la al 31-lea Festival Internaţional de Folclor ce va avea loc ȋn Bermeo (Ţara Bascilor) ȋn perioada 8÷12 august. Acesta este şi un prilej deosebit de a ne ȋntâlni cu vechi prieteni ai ansamblului, prieteni care au avut o contribuţie deosebită ȋn organizarea acestui turneu: Carlos Vicen Uribarri, preşedintele Asociaţiei culturale şi a grupului folcloric XINGLAR din Zaragoza, Aragon, Spania (loc unde vom avea un spectacol), respectiv Stela Ţimpău, fostă membră a ansamblului stabilită ȋn Spania.
Şi pentru că dorim să adunăm amintiri frumoase şi de pe traseul România – Spania – România, intenţionăm să vizităm şi Monaco – Monte Carlo, Zaragoza, Parisul…Cu speranţă ȋn suflete pornim la drum cu autocar al firmei GIG, cu dansatori, solişti vocali şi instrumentali tineri şi plini de viaţă, cu costume şi dansuri din zona Bihorului, Bucovinei şi a Ţării Năsăudului!
La bună vedere!
Dinu Avram, președintele ansamblului „Nuntaşii Bihorului”