În 10 septembrie 2021, Aquaparkul Nymphaea împlinește 5 ani de la inaugurare. 1,5 milioane de clienți a avut modernul ștrand din Oradea, în această perioadă, de pe urma cărora s-au încasat 85,5 milioane lei din care profitul Aquaparcului Nymphaea este de aproape 40 milioane lei.
Dincolo de calcule financiare, Aquapark-ul a devenit si cel mai vizibil vector de imagine al orașului Oradea, consideră managerul Liviu Andrica.
Complexul Nymphaea este cel mai mare aquapark din vestul ţării, având o suprafaţă de 7 hectare. Proiectul a fost realizat prin Programul Operaţional Regional 2007 -2013, iar investiţia a fost în valoare de 88.342.934 lei, aquaparkul fiind dat în administrare către S.C. Administraţia Domeniului Public S.A Oradea.
La interior vizitatorii au la dispoziție 6 bazine cu o capacitate de 1000 de persoane. Se pot relaxa de asemenea, la baia turcească. Răsfățul poate continuă în zona de tip wellnes, cu o baie reconfortanta în saloanele jacuzzi vip. Zona de alimentaţie publică pune la dispoziţia clientelei un restaurant şi un bar cu variate sortimente de băuturi. La toate acestea se adugă 7 bazine exterioare. Cea mai mare atractie a Aquaparkului sunt cele 6 tobogane. Mai exista 1 teren multifuncţional de sport pentru baschet, fotbal şi handbal, 2 terenuri de volei de plajă, 4 terenuri de tenis cu piciorul şi 2 mese pentru tenis de masă.
Un bilet pentru intreaga zi pentru adulti este 60 de lei, biletul pentru elevi peste 14 ani până la 18 ani și pensionari – 50 lei și biletul pentru copii peste 3 ani până la 14 ani – 30 lei. Copiii până la 3 ani au acces gratuit. În prețul biletului este inclus accesul gratuit la dulap, șezlonguri și tobogane.
„În cei 5 ani, Administraţia Domeniului Public Oradea a fost preocupată de îmbunătăţirea condiţiilor şi a serviciilor oferite, astfel încât să se ridice la nivelul aşteptărilor clienţilor. De asemenea, s-au făcut eforturi pentru reducerea timpului de așteptare pentru accesul în Aquapark. Acest lucru a fost posibil prin implementarea sistemului de achiziționare online a biletelor, majoritatea vizitatorilor înțelegând în cele din urmă că achiziționarea anticipată online a biletului îți asigură atât locul în Aquapark, dar și accesul mai facil. Tot pentru reducerea timpului de așteptare, a fost introdusă varianta biletului online pentru adulți cu credit preîncărcat (100 lei). Cei care achiziționează acest tip de bilet nu mai sunt nevoiți să stea la coadă pentru încărcarea brățării cu bani cash”, mai spune managerul Liviu Andrica.