O autogară modernă va fi operațională în Beiuș în primăvara lui 2021

Consiliul Județean Bihor a anunțat semnarea contractului de lucrări privind construirea unui centru modern de transfer călători în Municipiul Beiuș.

În incinta acestuia vor funcționa birouri de informații, săli de așteptare, grupuri sanitare, peroane, parcări, dar vor fi înființate și spații pentru derularea activităților comerciale.

Contractul a fost atribuit asocierii formată din Evalstar Serv S.R.L. (lider) și Biroul Individual de Arhitectură Dărăban Radu-Ioan (asociat), a cărei ofertă a fost desemnată câștigătoarea, cu prețul de 895.582,13 lei (fără TVA).

„Câștigătorul licitației va avea la dispoziție 2 luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 5 luni pentru execuție lucrări. Prețul convenit pentru contractul de lucrări este defalcat astfel: servicii de proiectare și asistență tehnică 42.272,00 lei (fără TVA) și execuție lucrări 853.310,13 lei (fără TVA)”, a declarat directorul ADD Bihor, Vitályos Barna.

Investiția e cât se poate de necesară din mai multe considerente. În primul rând, Beiuș are peste 4.000 de elevi înscriși în cele 4 unități de învățământ, din care 2/3 provin din zonele limitrofe. De asemenea,există câteva unități ai căror angajați fac naveta spre Beiuș, astfel se vor crea condiții moderne pentru transportul acestora. În plus, noul centru de transfer călători va rezolva și accesul turiștilor spre Arieșeni, Padiș, Chișcău, Meziad, Stâna de Vale, întrucât nu toți vizitatorii vor avea un mijloc de transport propriu.

Alte știri