La Oradea are loc și o nouă ediție a evenimentului caritabil O cană de fericire. Este a IX-a ediție, și scopul caritabil din acest an implică domeniul medical.
Organizatorii și-au propus să doteze două camere din incinta Spitalului Municipal “Dr Gavril Curteanu” cu aparate de decontaminare a aerului. Acestea vor fi instalate în cadrul secției de oncologie – copii. În respectivele camere sunt internați copiii cu risc major de infecții și septicemii, cu imunitatea slăbită în urma tratamentelor chimioterapice mai mult sau mai puțin agresive.
De aceea, până la data de 23 decembrie, voluntarii vor fi prezenți zilnic la Căsuța fericirii din Târgul de Crăciun, din Piața Unirii. Cei care vor cumpăra o cană de ceai, vin fiert sau ciocolată caldă în schimbul unei sume modice de bani care vor fi donați în totalitate cauzei alese.
O cană de fericire este un proiect caritabil iniţiat de către Rotaract Club Oradea alături de cluburile Rotary şi Interact, având sprijinul PMO.