O companie din Bihor produce măşti chirurgicale cu mai puţin de 0,6 lei/bucata

Foto: green-report.ro

Capacitatea de producţie lunară pentru măşti chirurgicale anunţată de producătorul român Techtex din Oşorhei, judeţul Bihor este, în prezent, de 15 milioane de bucăţi, iar preţul cerut de companie poate fi sub 0,6 lei/bucată, la o achiziţie de peste 10 milioane de exemplare, se arată într-un comunicat al companiei, transmis, luni, 6 iulie.

La ora actuală, compania Techtex produce 15 milioane de măşti chirurgicale/lună şi creşte continuu capacitatea de producţie, astfel că, din august, odată cu instalarea unei noi linii tehnologice automatizate, va putea realiza 30 de milioane de măşti chirurgicale/lună.

Reprezentanţii Techtex susţin că măştile chirurgicale pe care fabrica românească le produce asigură o eficienţă de filtrare bacteriană de 98%, peste reglementările Spaţiului Economic European, dar are şi rezistenţă la stropire, avantaj important în ceea ce priveşte prevenirea infectării cu COVID-19.

Compania Techtex a fost înfiinţată în octombrie 2017 şi este membră a Grupului Taparo. Techtex este prima companie românească care a produs echipamente de protecţie, precum şi singurul producător de material neţesut din polipropilenă din România.

La finele lunii aprilie a acestui an, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, declara că România va produce minimum un milion de măşti medicale, iar preţul acestora va ajunge la populaţie „undeva la 2 lei, fără TVA”.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri