Ministrul Cseke Attila a inaugurat, în municipiul Beiuș, cea de-a patra creșă din județul Bihor, construită prin Programul guvernamental de construire de creșe ‘Sfânta Ana’, după cele din Marghita, Oradea și Țețchea.
Creșa are o capacitate de 70 de locuri și este una dintre cele mai moderne unități de educație timpurie construite în regiune, eficientă energetic, sigură și adaptată nevoilor copiilor și familiilor tinere, care contribuie la depășirea pragului de 2.800 de locuri noi la nivel național.
Aceasta este cea de-a 45-a creșă finalizată la nivel național, iar Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a finanțat construcția acestui obiectiv cu 14,2 milioane de lei.
„Deschiderea acestei creșe reprezintă un pas concret în sprijinirea familiilor tinere și în asigurarea unor condiții moderne și sigure pentru educația copiilor. Astfel de investiții contribuie direct la dezvoltarea comunităților locale și la creșterea calității vieții”, a declarat Marcel Daniel Dragoș prefectul județului Bihor.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație
