O echipă din Oradea va reprezenta România la cea mai mare competiție de Sumo robotic din lume, de la Tokyo

O echipă din Oradea, din cadrul clubului RoboManiacs, va reprezenta România la cea mai mare competiție de Sumo robotic din lume, ce va avea loc în Tokyo, după rezultate impresionante la Robochallenge București 2024!

Clubul de Robotică RoboManiacs a obținut o performanță deosebită la prestigioasa competiție Robochallenge 2024 – cea mai mare competiție de robotică din Europa, desfășurată în București între 1 și 3 noiembrie. Sub îndrumarea fondatorului și coordonatorului clubului, Știube Lucian, tinerii inovatori din Oradea s-au alăturat celor mai buni specialiști din 25 de țări, demonstrând că România are un loc de frunte pe harta roboticii internaționale.

Cu un total de 9 membri repartizați în 4 echipe excepționale,  RoboManiacs a dovedit că dedicația și inovația pot produce rezultate remarcabile, confirmând astfel valoarea tinerilor ingineri români.

• Echipa 4K1: Știube Lucian și Știube Mădălina (fondatori ai clubului de robotică).

• Echipa UNITRONICS: Popa Bogdan (student la Universitatea din Oradea, IMT, specializarea Robotică, anul 2) și Mărgineanu Ingrid (elevă la Colegiul Național Onisifor Ghibu Oradea, clasa a 12-a).

• Echipa HEISENBERG: Moldovan Robert (student la Universitatea din Oradea, IETI, specializarea EA, anul 2) și Suplăcan Horia (student la Universitatea din Oradea, IETI, specializarea RST, anul 3).

• Echipa RoboticsDev27: Gaidoș Luca (elev la Colegiul Economic Partenie Cosma, clasa a 11-a), Popa Filip Elias (elev la Liceul Don Orione Oradea, clasa a 9-a) și Popa Fineas Lucian (elev la Liceul Teologic Penticostal Betel Oradea, clasa a 11-a)

Performanțele echipei au fost cu adevărat remarcabile! Doi dintre roboții de Sumo Mega ai clubului au reușit să ajungă în top 16, dintr-un total impresionant de peste 60 de echipe, demonstrând astfel abilități tehnice excepționale și o pregătire temeinică. De asemenea, un robot Mini Sumo și un robot Mini Sumo-KIDS s-au clasat în top 16, respectiv top 32 din peste 200 de echipe, consolidând astfel poziția RoboManiacs în elita roboticii europene. Aceste rezultate sunt o dovadă a muncii asidue și a talentului echipei, care a investit timp și efort considerabil pentru a excela la această competiție de anvergură.

După succesul de la Robochallenge, echipele RoboManiacs se pregătesc acum pentru competiția Robotex International, care se va desfășura în perioada 6-7 decembrie în Tallinn, Estonia. În plus, echipa 4K1 a primit o invitație deosebită de a reprezenta România la All Japan Robot Tournament, cea mai prestigioasă competiție de robotică Sumo din lume, care va avea loc în Tokyo, Japonia, în luna decembrie. Astfel, echipa 4K1 din cadrul Robomaniacs devine una din echipele românești participante la acest eveniment de renume internațional, având onoarea de a reprezenta țara pe scena roboticii globale.

„Participarea noastră la aceste competiții nu ar fi fost posibilă fără sprijinul partenerilor dedicați – Celestica, ADLO, Fundația Autonom și a sponsorilor – Depozitul de tricouri și Forvia. Le mulțumim pentru încrederea și susținerea acordată. Împreună, susținem excelența și inspirăm noi generații de tineri inovatori în robotică,” a declarat Știube Anamaria, președintele Asociației Roboticienilor Oradea.

Prin rezultate de excepție și o ambiție neclintită, RoboManiacs nu doar că aduce mândrie orașului Oradea, ci și contribuie la poziționarea României în vârful competițiilor de robotică internațională, pregătindu-se să strălucească pe scena globală!

Lucian- Emanuel Știube, vicepreședinte RoboManiacs CLUB

Distribuie informația
Alte știri