O educație sexuală cuprinzătoare protejează tinerii și contribuie la construirea unei societăți mai sigure

Foto: europafm.ro

Prezervativele sunt disponibile gratuit pentru tinerii care au până în 25 de ani, în Franța. Ele pot fi găsite în farmacii. Iniţiativa este descrisă de guvernul preşedintelui Emmanuel Macron drept o măsură de prevenţie pentru reducerea sarcinilor nedorite şi a bolilor cu transmitere sexuală.

Gratuitatea a intrat în vigoare de duminică, 1 ianuarie 2023. Măsura a fost anunţată de preşedintele Macron la începutul lunii decembrie, iar iniţial se adresa doar persoanelor cu vârste între 18 şi 25 de ani. Programul a fost extins ulterior astfel încât să beneficieze și minorii de această gratuitate.

De un an, pilula anticoncepţională şi alte contraceptive precum dispozitivele intrauterine de tip sterilet sunt gratuite în Franţa pentru femeile cu vârste sub 25 de ani. Anterior, doar fetele sub 18 ani erau eligibile pentru a primi gratuit anticoncepţionale.

La anunţarea iniţiativei privind prezervativele, Macron a subliniat necesitatea abordării problemei sănătăţii sexuale a tinerilor.

„Realitatea este foarte, foarte departe de teorie. Trebuie să ne pregătim profesorii mai bine în acest domeniu, trebuie să-i sensibilizăm din nou”, a spus şeful statului, confom presei locale.

Sursa: agerpres.ro

Alte știri