Compania Ebm-papst Automotive & Drives România, prezentă pe piaţa din România din 2017, cu o fabrică la Oradea, şi parte a grupului german Ebm-papst, lider mondial în producţia de motoare electrice şi ventilatoare, va construi o nouă fabrică în Bihor
Compania va pune pe 29 aprilie piatra de temelie la noua clădire ebm-papst Oradea care va fi construită în Parcul Industrial II.
Prin această investiţie în valoare de 30 de milioane de euro compania doreşte să extendă producţia de ventilatoare inteligente şi să dezvolte departamentul de cercetare şi dezvoltare din cadrul Centrului de Servicii deschis în Oradea.
„Noi suntem într-un proces mare de transformare aici în Oradea şi aici lucrăm foarte de aproape şi cu partenerii noştri de la CTP pentru că avem un transfer de business către Siemens, care va prelua o parte din locaţia în care suntem în momentul de faţă. Şi în continuare, ne extindem. Avem un proiect nou, o investiţie de 30 de milioane de euro, într-o locaţie nouă, unde vom avea o fabrică nouă şi mai multe servicii cu valoare adăugată mare, vorbim despre un centru R&D şi alte funcţii”, a spus anterior Delia Ungur, managing director la ebm-papst Automotive & Drives Romania, în cadrul emisiuniiZF Cum Construim România, un proiect ZF şi CTP