O femeie, cercetată pentru furt dintr-un autoturism, reținută de polițiștii din Salonta

Foto: ilustrativ

La data de 4 martie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Salonta, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de o femeie de 31 de ani, din localitatea Gepiu, județul Bihor, domiciliată fără forme legale în municipiul Salonta, județul Bihor, cercetată pentru comiterea infracțiunii de furt.

Din cercetări a rezultat că, la data de 4 martie a.c., în jurul orei 09.00, pe strada Aradului din municipiul Salonta, femeia de 31 de ani, în timp ce se afla într-un autoturism, în calitate de pasageră, profitând de neatenția conducătorului auto, un bărbat de 49 de ani, din Salonta, ar fi sustras din interiorul vehiculului, un telefon mobil, cauzând un prejudiciu declarat de 1.000 de lei.

Femeia de 31 de ani a fost depistată de polițiști, în aceeași zi, pe o stradă din municipiul Salonta, prejudiciul fiind recuperat în integralitate.

Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Salonta, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celei în cauză.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Alte știri