O grădiniță din Oradea va fi alimentată electric cu energia produsă de panourile fotovoltaice montate pe acoperiș

Din această toamnă, grădinița cu program prelungit nr. 20 din Oradea își va primi preșcolarii într-un spațiu complet modernizat din punct de vedere energetic. Mai exact, clădirea a fost dotată cu panouri fotovoltaice, iar energia produsă cu ajutorul lor va asigura, în mare parte, alimentarea electrică a acesteia.

Lucrările de eficiență energetică sunt realizate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară: 3 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritate de investiţii: 3.1 „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”. Acestea sunt finalizate în proporție de 95%.

Executantul lucrării este asocierea formată din SC Halon SRL și SC Termoline SRL, iar valoarea contractului este de 2.653.117 lei fără TVA. După implementarea măsurilor de eficientizare energetică se reduce consumul anual de energie cu minimum 50% față de consumul inițial.

În cadrul proiectului s-a izolat fațada, planșeul peste ultimul nivel și s-a asigurat un nivel ridicat de etanșeitate la aer a clădirii. S-au executat lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum. Radiatoarele au fost înlocuite cu ventiloconvectoare, fiind reabilitată și modernizată instalația de distribuție a agentului termic – încălzire, inclusiv zonarea (control zonal) și echilibrarea instalațiilor termice.

Totodată, s-au instalat sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu. Este vorba despre panouri solare fotovoltaice pentru producere de energie electrică fără distribuție în sistem, recuperatoare de căldură.

Au avut loc lucrări de instalare, reabilitare și modernizare a sistemelor de climatizare și ventilare mecanică pentru asigurarea calitații aerului interior: instalare sistem de climatizare, ventilare și răcire cu chiller cu pompă de căldură aer-apă.

S-au executat  lucrări de reabilitare și modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri. Totodată, s-a efectuat repararea acoperișului tip șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul învelitoarei tip șarpantă, demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele și terasa clădirii, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție, repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura clădirii, crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități și alte măsuri suplimentare de dezvoltare durabilă.

Distribuie informația
Alte știri