Luni, 06 octombrie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat într-o parcare din Cartierul Șoimul, localitatea Aleșd.
Apelul care semnala evenimentul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 11.40. La locul indicat de apelant au fost mobilizați imediat, pompierii Stației Aleșd, care au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 15 minute, împiedicând propagarea acestuia la întreaga mașină.
În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o efectul termic al curentului electric, au fost afectate materialele combustibile din compartimentul motor, capota și farurile.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.